Proiectul nostru are 3 direcții, 3 Piloni cu Sens pentru femei din mediul rural cu business existent sau cu o idee clară pe care vor să o dezvolte în viitor:
Înscrierile în proiectul EmpowerHER Rural Business (ERASMUS+) s-au încheiat în data de 15 martie 2026, însă comunitatea rămâne deschisă și în continuă creștere.
EmpowerHER Rural Business este un proiect Erasmus+ dedicat femeilor antreprenoare din mediul rural din Transilvania, cu focus pe județul Alba și zonele limitrofe. Proiectul pune bazele unei comunități de antreprenoare rurale, create pentru a susține dezvoltarea sustenabilă a ideilor și afacerilor locale, într-un mod echilibrat, conștient și conectat la realitățile comunității.
Proiectul se adresează unui număr de minimum 25 de femei antreprenoare, aflate fie în faza de activitate existentă, fie în faza de idee, care își doresc claritate, competențe practice, vizibilitate și o rețea de sprijin. Participarea este gratuită, activitățile fiind cofinanțate de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+. Proiectul se derulează în perioada Noiembrie 2025-Iunie 2026.
Numărul proiectului: 2025-1-RO01-KA210-ADU-000362384
Urmează să fi sunată din partea unei reprezentante a proiectului pentru a discuta despre criteriile de eligibilitate preliminare si extinse.
După discuția inițială cu reprezentanta proiectului, vei avea opțiunea să te alături grupului de Whatsapp oficial precum și grupului de socializare. Vei primi link-urile din partea noastră. Avem rugămintea de a consulta mesajele fixate pe grup legate de protecția datelor tale personale.
Următorul pas va fi indiferent dacă reprezinți o IDEE sau o FIRMA – o scurtă descriere a activității sau ideii tale.
Nu vă faceți griji pentru formulări sau greșeli — fiecare postare va fi revizuită înainte de publicare. Pentru a te înscrie ne poți trimite un mail sau poți completa formularul din partea de jos a paginii.
Email: birou@viehub.ro
Pentru a-ți ușura munca ai aici un document cu întrebări de ghidaj care te ajută să îți conturezi prezentarea. Unele din aceste întrebări sunt incluse și în formularul din partea de jos.
Vei participa la experiențele de învățare din următoarele trei luni, respectiv la workshop-urile din 24 Martie, 24 Aprilie și 24 Mai.
Participarea la următoarele întâlniri ale proiectului este NECESARA și poate avea loc în format fizic sau online. Locația exactă va fi comunicată în grupul oficial Whatsapp + Email.
O parte din membrele comunității ne vor reprezenta pe toate în luna iunie la un târg regional din Austria.
CHESTIONARE
Chestionare pentru nevoi legate de stare de bine și nevoi antreprenoriale în scopul adaptării conținutului educațional al proiectului la realitatea și provocările femeilor din mediul rural.
Pentru început, te rog să completează chestionarul 𝘼𝙣𝙖𝙡𝙞𝙯𝙖 𝙄𝙣𝙩𝙚𝙜𝙧𝙖𝙩𝙖 𝙖 𝙉𝙚𝙫𝙤𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙁𝙚𝙢𝙚𝙞𝙡𝙤𝙧 𝘼𝙣𝙩𝙧𝙚𝙥𝙧𝙚𝙣𝙤𝙖𝙧𝙚 𝙨𝙞 𝙘𝙪 𝙄𝙣𝙞𝙩𝙞𝙖𝙩𝙞𝙫𝙚 𝙙𝙞𝙣 𝙈𝙚𝙙𝙞𝙪𝙡 𝙍𝙪𝙧𝙖𝙡” 𝙎𝙏𝘼𝙍𝙀 𝘿𝙀 𝘽𝙄𝙉𝙀 – 𝙍𝙀𝙕𝙄𝙇𝙄𝙀𝙉𝙏𝘼 – 𝙎𝙐𝘾𝘾𝙀𝙎𝙎”
𝘾𝙝𝙚𝙨𝙩𝙞𝙤𝙣𝙖𝙧𝙪𝙡 𝙚𝙨𝙩𝙚 𝙖𝙣𝙤𝙣𝙞𝙢
Te-am convins?
Completează formularul de mai jos pentru a te înscrie în proiect!
*Înscrierile în proiectul EmpowerHER Rural Business (ERASMUS+) s-au încheiat în data de 15 martie 2026, însă comunitatea rămâne deschisă și în continuă creștere.