Terapii corporale, tehnicile de lucru cu subconștientul și produsele naturale artizanale

Alchimia Vieții – Izvor de Echilibru

Servicii oferite

Terapie, Masaj terapeutic, metode de relaxare profundă, tehnici de hipnoză și regresie, produse naturale realizate manual

Contact

Julieta Celmare // Almașu Mare • jud. Alba 

V-o prezentăm astăzi pe Julieta Celmare, inițiatoarea proiectului „Alchimia Vieții – Izvor de Echilibru”, un concept holistic pe care își dorește să îl dezvolte în comunitatea rurală care a devenit acasă pentru ea.

Julieta s-a mutat dintr-un oraș mare în comuna Almașu Mare, alegând un stil de viață mai simplu, mai sănătos și mai apropiat de natură. Din această experiență și din propria căutare a echilibrului s-a născut ideea unui spațiu rural dedicat regenerării, conștientizării și educației pentru sănătate și stil de viață natural. În prezent, face pași pentru implementarea acestui proiect și colaborează deja cu alți terapeuți din zonă.

„Alchimia Vieții” este un concept integrativ care privește omul ca un întreg și îmbină terapiile corporale, tehnicile de lucru cu subconștientul și produsele naturale artizanale.

Prin masaj terapeutic, metode de relaxare profundă, tehnici de hipnoză și regresie, precum și prin utilizarea produselor naturale realizate manual, Julieta își propune să ofere oamenilor un spațiu în care să încetinească, să se reconecteze cu ei înșiși și să își regăsească echilibrul interior.

Pentru ea, sănătatea înseamnă mai mult decât absența dezechilibrelor. Înseamnă o relație conștientă cu propriul corp, cu alimentația, cu emoțiile și cu alegerile de zi cu zi.

„Alchimia Vieții” înseamnă transformarea dezechilibrului în armonie și alegeri conștiente.

Viziunea sa este de a crea în mediul rural un spațiu viu de regenerare și conștientizare, bazat pe o abordare cât mai naturală a stării de bine.